Toti fiii mei

Ieri am fost la primul spectacol din noua stagiune: Toti fiii mei, de Arthur Miller.
Premiera piesei regizate de Caramitru la National a fost mediatizata ca un eveniment.
Bag seama, cu justificare:
- E piesa pentru care Miller a luat primul premiu Tony si care l-a facut cunoscut ca dramaturg
- Piesa nu a mai fost montata in Romania de la premiera din 1948, tot la National
- Victor Rebengiuc si Sanda Toma sunt capete de afis (Mi-au si placut. Mult.)

Piesa este, in umila-mi parere, obligatoriu de vazut de cei-ce-se-preumbla-pe-la-teatre. Nu m-a impresionat insa peste masura ca spectacol, motiv pt. care am cautat recenzii sa vad ce spun coneseorii despre montare. Despre regie nicio vorba, doar despre ce-a vrut autorul sa zica in text... Daca vedeti ceva, spuneti-mi!

PS: Intamplarea face ca ultimul spectacol vazut in stagiunea trecuta sa fie tot de Miller, Moartea unui comis voiajor, piesa montata la Bulandra, cu acelasi Rebengiuc in rolul lui Loman si cu Mariana Mihut in Linda Loman . A fost cea mai frumoasa montare a piesei pe care am vazut-o.

Cine ce mai citeste

In metrou o tanara citea What CEO wants you to know.
Sunt oameni pe care ii preocupa astfel de lucruri si , ca efect, edituri care publica (din greu) astfel de carti.
Nu am sesisat iluminarea cititoarei la aflarea vreunui adevar absolut, dar poate de vina era ora matinala. In ce ma priveste, astept continuarea cartii, What CEO wants you to think.

PS: Poate cartea este una utila, imi cer scuze de la fanii autorului.
Titlul insa, imi starneste interesul la fel de mult ca What men want.

Enescu pentru incepatori

Ieri am debutat si noi la Festivalul Enescu.
Eram ca o leguma somnoroasa si expectoranta, dar cum biletele fusesera indelung vanate si disputate, m-am afisat la Sala Palatului.
Am reusit sa tusesc doar in pauza si sa nu aplaud decat la final.

Ce am vazut si, mai ales, auzit:
Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra
Dirijor: Yuri Temirkanov
Solist: Helene Grimaud
Rachmaninov - Concertul nr. 2 pt. pian si orchestra in do minor op. 18
Ceaikovski - Simfonia nr. 6 in si minor op. 74 "Patetica"

Despre Simfonia Patetica am citit in ziarul festivalului cum ca Ceaikovschi o considera "cea mai buna si indeosebi cea mai sincera dintre lucrari". La cateva zile dupa prima auditie, compozitorul s-a stins.
Ne-a placut foarte mult si Rachmaninov, motiv pentru care eu reascult acum concertul intr-o interpretare Royal Ph. Orchestra. Curs intensiv.

Sala Palatului nu mi s-a parut potrivita pentru astfel de concerte. Prea spartana si prea putin prietenoasa. Astazi vom merge insa la Ateneu, la concertul de la miezul noptii. Abia astept. Va fi tot "prima auditie".

PS: Efortul lui Paul nu a ramas nerasplatit. Dinamo a batut cu 1-0.

Ellectorala

In sfarsit am vazut omul potrivit la locul potrivit in politica.

De cateva zile avem garnisite strazile din cartier cu poze electorale. Si nu oriunde, ci pe cosurile de gunoi (ei, da, exista!). Photoshopata si zambitoare, eba ia atitudine!

Si mai zic gurile rele ca nu porneste de jos...



PS: Nu am avut timp sa scriu cat mi-a placut concertul lui Sting. Nici de mai recenta seara la cinema cu Andries. Ambele de o frumoasa simplitate.

E mai putin angajant sa vorbesti despre lucruri mici.

Vinerea e zi de post

E atat de neobisnuit sa te trezesti si sa n-ai chef?! De nimic.
Azi sunt antisociala. Nu m-as obosi nici sa raspund la un salut, nu am chef sa vorbesc. Despre nimic oricum n-ar vorbi nimeni.
Stau cu nasul in calculatorul meu si ma 'anarhizez' cu un Seek&Destroy.

Live long and prosper!

Ciresar

Aseara cred ca am simtit in nari zapada de astazi.

Altfel nu-mi explic nostalgia care m-a plesnit in drum spre casa. Mi-am amintit de o carte din copilarie. Romanul lui Molnar Ferenc, Baietii din strada Pal.

Atat de minunata mi-a parut atunci cartea, incat cred ca pret de un an am fost Nemecsek Erno. Am mestecat chit, am avut asociatia mea si sigur ca am aparat cu 'asociatii' teritoriul nostru de joaca...
Aveam o mica problema insa. Eroul murea (vitejeste, e drept!), iar eu ma simteam strasnic de bine.
M-au salvat Ciresarii in final. Cu o poveste si cu coperta a doua a volumului, o poezie de Nichita. Asa am gasit starea de a fi ciresar. Si am ajuns acasa.

My Valentine

Despre mersul la sala, coafor si alte lucruri nimicitoare

N-am inteles niciodata de ce shopping-ul este considerat de semenele de acelasi gen, fun. Pentru mine e o corvoada. De cand intru in magazin simt o iritare ce sfarseste doar prin goana de la locu’ faptei. Scenariile din SF-uri in care toti humanoizii sunt imbracati identic imi par extrem de tentante.
Shopping-ul tarsait nu poate fi intrecut decat de vizita la un coafor, unde ma simt obligata la o conversatie la care, recunosc cu umilinta, nu iau nota de trecere. Ma uit stupefiata in jur si vad cum toata lumea se pupa cu toata lumea, faptic sau doar declarativ. Eu raman intr-o crispare a muschilor si o incercare disperata de a zambi. Tuturor.

Dar sa tratez anul nou cum se cade. Cu majuscule, de exemplu.

Anul asta o sa ma duc la sala si o sa fiu fata (de) salon!
Postarea asta e doar o reminiscenta a anului trecut.

Dragi prieteni, virtuali ori imaginari, la multi ani!